Un fir de liniște - primul meu atelier de croșetat!

Îmi planificasem să scriu despre altceva astăzi, dar pun pe on hold până săptămână viitoare, ca să las și aici câteva gânduri despre atelierul de vineri, care a fost primul atelier de croșetat Un fir de liniște.

Acum vreo doi ani, nici prin gând nu îmi trecea să pun la cale ateliere de croșetat pentru adulți. Mă simțeam bine acolo, pe norișorul meu, cu jucăriile mele (și la propriu și la figurat), în zona de confort. Că nah, jucăriile  nici nu te critică, nici nu te corectează, nici, nici, nici….

Dar mi-am zis, la un moment dat, că dacă tot pe norișor stau, nici de crescut nu pot crește…că pic de pe nor :)) Așa că, cu fiecare zi mi-am întins tot mai mult aripile și mai fac câte un zbor….scurt, că v-am mai zis că eu am viteza melcului turbat.

Ateliere am mai făcut, dar cu copiii de la grădiniță. E total altă mâncare de pește. Acolo, printre copii, mă simțeam în largul meu. Deși aveam o doză de anxietate, simțeam cumva că acolo mi-e locul. Mi-e dor de atelierele cu copiii…și mi-e dor de ei. Au fost delicioși, mi-au dat energie cât pentru 5 ani și am învățat multe în acele câteva luni.

👈 Eu și copiii .... foarte implicați!

Poza e chiar de la primul atelier cu ei, dacă bine îmi aduc aminte 💛

În timp însă, s-a întâmplat ceva în capul meu că îmi tot revenea în gând ideea asta că “ce fain ar fi să fac ateliere și cu oameni mari”. Să avem discuții de oameni mari, să schimbăm impresii și să ne mai dăm timp și sufletului nostru. Să mai furăm un pic de timp pentru noi în goana asta continuă…uneori după nici nu știm ce!

Dar, bineînțeles, în stilu-mi caracteristic, normal că tot găseam scuze să amân - că nu e momentul, că nu sunt pregătită, că nu mă pricep la organizat evenimente de genul acesta, bla, bla, bla. Însă gândul mă tot bântuia! Așa că mi-am zis musai să fac ceva, că momentul potrivit n-o să fie niciodată…știți voi, ca atunci când vrei copii, dar îți tot zici că aștepți momentul potrivit. O fantezie!

Nu vroiam să bag la sertar ideea asta, era prea faină - o  mână de femei care își iau timp pentru ele, să facă din mâinile lor ceva nou. Câteva zeci de minute în care te deconectezi de la grijile zilei și îți dai timp ție. Fără liste, task-uri, drumuri de făcut, probleme de rezolvat. Doar NOI! Ei, luptandu-mă eu cu frica mea de critică și de expunere, uite că nu vreau să o las să câștige și mi-am luat inima în dinți și am smuls plasturele: am stabilit o temă, o dată în calendar și, pac am făcut o postare (repede, ca să nu mă răzgândesc) prin care anunțam atelierul. 

Un fir de liniște - așa l-am numit. Pentru că fix asta mi-am dorit să fie - câteva momente în tihnă, în care să stea un pic timpul în loc. Daaa, știu, sună cam siropos, da’ ce să-i faci, sunt o visătoare îndărătnică.

M-am bucurat foarte tare când am văzut înscrieri încă din primele zile și asta mi-a dat curaj. Derulând firul poveștii până la ziua primului atelier, mi-am luat rolul de gazdă foarte în serios și am pregătit spațiul cu mare grijă la toate detaliile pentru ca participantele să se simtă cât mai “ca acasă”.

Am avut și companie în timpul pregătirilor 🤭

Am trăit foarte intens toată aventura asta și am învățat multe despre mine - inclusiv că mai am muuuuulte de învățat la capitolul organizat evenimente :) Am avut însă norocul de niște participante cu energie bună, dornice de a învață ceva nou și de a descoperi ce pot face cu mâinile lor. Au fost minunate - dedicate momentului, senine, concentrate, curioase. Am învățat și de la ele. A fost o seară în care ne-am emoționat, ne-am bucurat, am râs, am descoperit ca “lumea e mică”, am aflat lucruri noi și am făurit ceva cu mâinile noastre - minunat, imperfect și unic….așa cum e fiecare femeie!

Am propus 2 ore pentru atelier, dar cum timpul zboară când te simți bine, au zburat 4 ore fără să ne dăm seama.

Eu una, rămân cu gândul acesta: nu am fost perfectă  (acum gândindu-mă în urmă, îmi dau seama că aș fi putut face mult mai bine), dar a fost bine, a fost suficient. Și poate ar trebui să nu ne mai sperie acest suficient, ci să-l îmbrățișăm cu un pic mai mult curaj. Și când zic suficient, nu zic să nu mai avem vise sau să nu mai aspirăm la lucruri mărețe, ci doar să ne mai oprim din când în când să ne bucurăm și de momentele imperfecte.

Am încheiat seara aceea obosită, dar recunoscătoare pentru fiecare clipă trăită. Mi-a plăcut! Mai fac!

Închei prin a le multumi încă o dată, celor care au petrecut o seară călduroasă de vineri, 5 iunie cu mine. Alina, Raluca, Miha, Oana, Iustina, vă îmbrățișez cu drag.

Iar ție, cititorule, dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc și te aștept la următorul articol.

Până atunci, ai grijă de tine și ia-ți timp să faci lucruri care îți aduc bucurie!

Cu drag,

Viorina